S-a deschis dosar penal în cazul accidentului cu victime din Călimani

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Tragedia din Călimani, care a pornit de la o distracție plină de adrenalină între prieteni, se încheie cu tragerea la răspundere a celor implicați.

Polițiștii suceveni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia se fac și verificări cu privire la încălcarea regulilor accesului într-o arie protejată.

Întrucât accidentul s-a produs pe limita teritorială  a județului Suceava (cu 200 de metri în interiorul județului), cazul va fi judecat de autoritățile sucevene.

Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și urmează a fi administrate probele deținute pentru stabilirea vinovaților.

*

Duminică seară a fost desfășurată o misiune de salvare a unor persoane surprinse de o avalanșă în masivul Călimani. Au fost mobilizate forțe și mijloace de la Salvamont Suceava, Mureș și Harghita, Jandarmeria Montană, ISU Mureș și ISU Harghita. Tragicul eveniment s-a produs în masivul Călimani unde, o avalanșă, a surprins mai multe persoane care făceau o drumeție cu snowmobilele. Două persoane au fost accidentate și o alta a decedat.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy