Se răcește vremea în toată țară. Meteorologii anunță ploi abundente, intensificări ale vântului şi ninsori la munte

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru perioada 31 martie, ora 12:00 – 2 aprilie, ora 21:00 o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului și  manifestări de instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.
Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

Notă: Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.

Administrația Națională de Meteorologie a emis și o alertă Cod galben pentru intervalul joi, ora 18:00 – sâmbătă, ora 21:00.

În intervalul menționat, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy