Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Ședință de Consiliu Local la Gheorgheni cu hotărâri ciudate

Miercuri a avut loc o ședință de Consiliu Local la Gheorgheni unde, printre multe altele, s-a stabilit ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor S.C. Monturist SRL.
Deși noi credeam că am văzut toate minunile ce țin de administrația publică locală, se pare că nu e așa. La U.A.T. Gheorgheni se stabilește prin votul consilierilor ce se întâmplă la un SRL. Așa ceva numai în Harghita e posibil.
Ca să fie treaba și mai ciudată, ordinea de zi de la ședința A.G.A. Monturist cuprinde și un punct h) prin care se stabilește retragerea sau menținerea SRL-ului din poziția de parte civilă dintr-un dosar penal.
În cazul în care consilierii locali din Gheorgheni au ajuns să decidă prin vot dacă o firmă privată S.R.L. rămâne sau nu parte într-un dosar penal atunci înseamnă că tot ce știam noi despre dosarele penale și administrația locală e greșit.
Nu știu ce părere au cei de la D.N.A. despre ce se întâmplă la Consiliul Local Gheorgheni și nici nu știu cum de consilierii locali au curajul să își asume riscul de a vota așa ceva, dar cu siguranță mai devreme sau mai târziu vinovații vor merge la pușcărie.

Iosub Robert




Un comentariu la “Ședință de Consiliu Local la Gheorgheni cu hotărâri ciudate

  1. Nica Vicentiu

    Pe data de 08.07.2016 am trecut cu masina personala prin Gheorgheni.Am parcat-o regulamentar si am platit parcarea pentru 80 min.timpul estimativ de sedere in oras impreuna cu familia.Fiind prima data in aceasta zona,noi venind din Constanta,am dorit tare mult sa vad apropierea de Vest,adica de ceea ce se spune a fi Occidentul si civilizatia.La 12.22,expira tichetul de parcare.Adevarat,am fost ne-am plimbat,ne-am oprit la o cofetarie,am facut citeva cumparaturi.Cert,este ca am intirziat aproximativ 30 min. Autoturismul avea roata blocata,nota de constatare pe portiera cu ora 12.39. Ok,au venit cei de la City Parking,am avut discutia amiabila cu acestia,dar ne-au JECMANIT de 60 lei;desigur cu chitante si acte. Linga parcul de pe linga Primarie,ceva mai tirziu,apar cei doi tovarasi care blocau rotile la masinile din ALTE LOCALITATI.I-am urmarit,sa ma conving daca sunt obiectivi; nici vorba de asa ceva,Acest,domn B.ZOLTAN,a trecut val-virtej pe linga o parcare si uitindu-se la numerele de inmatriculare care erau de Harghita,fara sa verifice si acele tichete de pe bordul masinii. Nu am rezistat si am incercat sa stau de vorba cu el.PUR SI SIMPLU VORBEA IN LIMBA LUI,ADICA MAGHIARA. Oameni buni, pe teritoriul Romaniei limba oficiala este ROMANA. Si ce credeti,o alta surpriza,un autoturism de Constanta blocat,un Ford cu numar de Bucuresti blocat. JAPCA LA DRUMUL MARE din partea celor din acest oras. NU SUNTEM INFRACTORI , NU SUNTEM NEAVENITI,NU SUNTEM NESIMTITI !!!!! Suntem turisti,care NU AU AFECTAT siguranta nimanui !! VA ROG,gasiti o solutie urgenta si nu VA BATETI JOC de turisti !!!

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.