Sfârșit de săptămână în siguranță

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Jandarmeria Harghita

 

Şi acest sfârșit de săptămână prelungit pe jandarmii harghiteni îi regăsește la datorie, acţionând atât independent cât și în cooperare cu alte instituţii cu atribuții în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în activitățile de verificare, informare şi îndrumare a cetățenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2.

Jandarmii harghiteni execută în sistem integrat, misiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus, continuând să participe la acțiuni executate în magazine, terase, piețe, gări, autogări, centre comerciale și zone aglomerate.

De asemenea, continuă și verificările pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor după ora 23.00 pe raza județului Harghita. Acțiunile de acest gen se vor desfășura atât independent cât și în cooperare până la încetarea măsurilor restrictive. Totodată, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile turistice şi pe traseele montane pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor precum şi pentru salvarea şi evacuarea celor aflaţi în dificultate.

Jandarmii harghiteni recomandă cetățenilor să evite în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte regulile restrictive impuse în această perioadă.

Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Ne dorim ca cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante. Indiferent de locul unde ați ales să vă petreceți timpul liber, jandarmii sunt pregătiți să intervină acolo unde situația o va impune, așa că nu ezitați să solicitați ajutor atunci când vă aflați într-o situație dificilă. Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy