Si a fost si 1 Decembrie 2019

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Și a fost și 1 Decembrie 2019. A mai trecut un an și, iată, suntem la 101 ani de existență a statului român modern.

Foto: Jandarmeria Harghita

Dincolo de aspectul festiv, parade, ceremonial, ceea ce s-a întâmplat la Miercurea Ciuc în cadrul festivităților ne ridică niște semne de întrebare, pe care vrem sa vi le împărtășim. Să ne ajutați, dumneavoastră cititorii noștri, să înțelegem logica – dacă ea există – a ceea ce se întâmplă acolo.

Nici un oficial din UDMR, care ocupă un post important în administrația județeană a județului Harghita, unitate administrativ-teritorială a României, nu a luat parte la festivitatea dedicată Zilei Naționale a României. Mă refer la președinte, vicepreședinții Consiliului Județean Harghita, primarul sau viceprimarii municipiului reședință de județ, reprezentanții UDMR etc. Și putem continua lista.

Atât Consiliul Județean cât și primăria Miercurea Ciuc au fost reprezentate la un nivel jenant. Prin funcționari de rang mărunt, directori de direcții sau altceva.

Vorbim totuși de Ziua Națională a statului unde președintele Consiliului Județean și primarul municipiului reședință de județ au depus un jurământ de credință pe Constituție și Biblie, ca oameni aleși să conducă structuri administrative ale statului român.

Abordarea lor e veche și expirată. Probabil că e urmare a unei solicitări exprese venite, ca în fiecare an, de la Budapesta.
O abordare prin care încearcă să saboteze, în ochii cetățeanului, orice eventuală idee că ei sunt reprezentanți ai autorității statului român. Vor sau nu vor, cam asta e realitatea. Că poartă sau nu banderola tricoloră, ei asta sunt și reprezintă, statul român. Degeaba încearcă să transmită maghiarului de rând ideea că ei sunt altceva. Nu, dragi cititori maghiari, ei reprezintă statul român, sunt funcționari ai statului român, se supun legilor statului român și le plac funcțiile din statul român – pentru care sunt dispuși să facă aproape orice ca să și le mențină. Căci, doar nu degeaba tot candidează la posturile de primar și șef de consiliu județean. Nu din grija pentru voi, plătitorii de taxe. Nu, nici vorbă. Ci pentru binele lor, în primul rând, și al apropiaților lor. Iar dacă pentru a se menține în aceste funcții trebuie să joace teatru față de voi, alegătorii, ca să arate că nu-i interesează de statul român, vă asigur că nu este așa. Îi interesează foarte tare, pentru că de la statul român își trag toate foloasele.

Oricum, este rușinos pentru ei, pentru exemplul pe care îl dau. Sunt convins că ei conștientizează efectul real pe care îl au asupra maghiarilor care, deși ar vrea sa se manifeste deschis, sunt temători că vor suferi dacă se alătură celorlalți în acest moment festiv.

Politicienii maghiari au o responsabilitate uriașă, determinantă, în ceea ce privește nivelul scăzut de dezvoltare al zonelor pe care le conduc. Ei sunt principalii vinovați ai subdezvoltării cu care se confruntă maghiarii, românii, romii din județele pe care le conduc. Iar statul român nu este altceva decât un complice la aceasta situație fiindcă a lăsat județele Harghita și Covasna pe mâna baronilor UDMR, la mana lor liberă, să conducă după cum îi taie capul, doar să nu deranjeze alte interese din alte zone ale țării.

Totul e un troc. Un schimb de speță joasă. Dar care ne afectează pe toți și ne deturnează destinul nostru ca țară. Pentru că din cauza lor nu am ajuns unde ne dorim cu toții, români, maghiari sau alte etnii – adică la bunăstare, liniște, echilibru.

Poate ne gândim, în aceasta zi, mai bine, cu mintea noastră, la aceste lucruri. Să putem sa decidem corect apoi, în vremurile ce vor veni.
Pentru binele nostru, al tuturora.

D.E.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy