Simone Tempestini a câștigat Raliul Perla Harghitei – Odorheiu Secuiesc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

S-a decis învingătorul ediției din acest an a Raliului Perla Harghitei, competiție care a revenit cu acest prilej pe asfalt. Simone Tempestini și-a adjudecat victoria și a fost urmat de Dan Gîrtofan și Edwin Keleti. Gergo Szabo, lider pînă înaintea ultimei speciale, a făcut pană și a terminat pe locul 6.

Ultima buclă a raliului, derulată pe succesiunea de probe Văleni-Sânpaul-Lueta, l-a avut drept protagonist pe Dan Gîrtofan, care și-a adjudecat toate cele trei speciale, ajungând astfel la un total de 6 ”scratch”-uri. Despărțiți de doar trei zecimi la plecarea din parcul de service, Gergo Szabo și Simone Tempestini s-au concentrat pe duelul direct, care avea drept miză învingătorul întrecerii. Szabo i-a luat o zecime de secundă lui Simone pe PS10, pentru ca pe proba imediat următoare Tempestini Jr. să replice și să reducă ecartul la 0.2 secunde. Pe ultima probă, Szabo a făcut pană, a pierdut 4:59,9 și a căzut până pe locul șase, în timp ce Simone și-a adjudecat un nou succes, cel de-al șaselea din acest an în care a cucerit al doilea titlu național absolut consecutiv.

Gîrtofan a obținut locul secund, în timp ce ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Edwin Keleti. La două roți motrice trioul fruntaș este compus din Tempestini, Adrian Teslovan și Alexandru Filip, iar la Clasa 9 pe podium vor urca Sebastian Barbu, Raul Badiu și Csongor Szabo, primii doi fiind câștigătorii etapei în competițiile monomarcă dedicate automobilelor Suzuki, respectiv Dacia.

Raliul Perla Harghitei a reprezentat etapa a opta și ultima în Campionatul Național de Raliuri Dunlop și Campionatul Național Rally2 Dunlop, competiții organizate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Mai multe detalii aici.

simone

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy