Șofer beat și fără permis, implicat într-un accident în Praid

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 17 martie 2024, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Praid.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 53 de ani, din Ocna de Jos, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea sa de domiciliu, ar fi acroșat un vehicul ce se afla staționat în dreptul unui imobil, iar după impact a fost proiectat în gardul imobilului în cauză.
Conducătorul auto și un bărbat de 49 de ani, pasager în autoturism, au suferit vătămări corporale și au fos transportați la spital.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a fost înregistrată o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat și faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
”, a transmis IPJ Harghita.

Conform sursei citate, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy