Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Sprijin financiar acordat persoanelor peste 65 de ani pentru consumul de apă caldă

Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc a hotărât în cadrul şedinţei ordinare din 30 septembrie 2016 acordarea unui sprijin financiar de maxim 40 lei / persoană pentru consumul de apă caldă persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani. Preşedinţii, administratorii asociaţilor de proprietari sunt invitaţi să se prezinte la sediul Primăriei, camera 44 (Biroul de relaţii cu publicul) sau la sediul SC Goscom SA în vederea preluării formularelor de solicitare începând cu data de 6 octombrie 2016.

Compensarea contravalorii apei calde menajere poate fi solicitată pentru perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017, iar condiţiile cumulative pentru acordarea sprijinului financiar sunt următoarele:

– persoana îndreptăţită să fie proprietarul sau coproprietarul locuinţei pentru care solicită sprijinul financiar şi să nu deţină în proprietate,  împreună cu familia,  şi alte  locuinţe în afara aceleia pentru care solicită sprijinul financiar;

– locuinţa să fie încălzită în întregime şi exclusiv prin sistemul centralizat de furnizare a energiei termice şi solicitantul să locuiască efectiv în această locuinţă;

– să aibă achitat la zi cheltuielile comune, respectiv toate facturile scadente privind serviciile publice de apă, canalizare, salubrizare, energie termică inclusiv în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile de întârziere;

– să aibă achitate la zi toate impozitele, taxele şi celelalte datorii către bugetul local, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.

Cererile tip pentru compensare vor trebui depuse personal la SC Goscom SA sau prin asociaţiile de proprietari cel târziu până la data de 24 a lunii respective (şi numai în luna în care se solicită sprijinul).

Primăria Municipiului Miercurea Ciuc

6 octombrie 2016




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.