Tánczos Barna, vizită de lucru în Harghita, unde a analizat lucrările realizate pentru stoparea colmatării Lacului Roșu

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, s-a aflat recent în vizită de lucru în Harghita, unde a analizat lucrările realizate pentru stoparea colmatării Lacului Roșu.

De aproximativ douăzeci de ani, barajele care trebuiau să oprească aluviunile care ajung în lac, nu au fost decolmatate. Anul acesta au fost începute primele lucrări de decolmatare și au fost prevăzut lucrări de amploare, de refacere a acestor baraje, prin PNRR.

„(…) Aceste habitate naturale se pot salva doar prin investiții, realizate cu acordul specialiștilor și avem nevoie de aceste baraje pentru a opri aluviunile și a nu asista, nepăsători, la dispariția acestui lac.

Lacul Roșu face parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, este punctul central al acestuia; lucrările de anul acesta opresc aluviunile, iar lucrările de amploare, care vor fi realizate prin PNRR sunt practic, soluția de conservare pentru următoarele decenii.

Am văzut lucrări complexe, pentru că în zona respectivă, acum 20 de ani s-au făcut exploatări ilegale, care un generat un volum imens de aluviuni, care, la rândul lor, au umplut foarte repede cele două baraje.

Exemplul de aici ne arată cât de fragil este echilibrul în natură, cât de fragil este echilibrul în Parcurile Naționale și cât de atenți trebuie să fim cu toții pentru a reuși să salvăm aceste locuri valoroase, unicate.”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy