Treziți-vă! Transilvania nu a făcut niciodată parte din Ungaria Mare. A fost o vreme sub ocupația Imperiului Austro-Ungar

Articol disponibil în: Magyar Română

La inițiativa unui domn maghiar din Odorheiul Secuiesc am studiat problematica ”Ungariei Mari” și fără patimă sau exagerări istoria Ungariei și României nu ne vorbește de vreo Ungarie Mare ci de un Imperiu Austro-Ungar asumat acum de unii maghiari ca fiind fosta Ungarie Mare, de parcă austriecii nici nu ar fi existat.

Transilvania a intrat în componența Imperiului Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea, ca Principat autonom, mai apoi ca Mare Principat, condus direct de împăratul de la Viena. Statutul provinciei a fost desființat în anul 1868, când a fost încorporată părții maghiare a Imperiului Austro-Ungar, până la Marea Unire din 1918.

Un moment important al politicii centralizatoare a Imperiului Habsburgic l-a reprezentat ridicarea Transilvaniei la statutul de Mare Principat. Decretul semnat de împărăteasa Maria Tereza, la 2 noiembrie 1765, recunoștea contribuția provinciei la lupta „Creștinătății împotriva turcilor” și se stipula explicit că Transilvania „nu este supusă niciunui alt regat sau altei stăpâniri”, aluzie evidentă la pretențiile unor nobili maghiari, ci ”este cârmuită de propriile sale legi, magistrate și instituții și administrată de guvernatorul și consiliul provincial sub supravegherea noastră, din care pricină, ca să nu lipsească acestui Principat nimic din strălucirea și magnificența de care se bucură alte provincii de sub stăpânirea noastră”  – conform Historia, care citează din surse precum: Susana Andea, Avram Andea, Structuri transilvane în Epoca luminilor, Cluj Napoca, 1996; Mathias Bernath, Habsburgii și începuturile formarii Națiunii Române, Cluj Napoca, 1994; Virgil Cândea (coord.), Istoria românilor, Vol. 5, București 2002; Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu (coord.), Istoria românilor, Vol. 6, București 2002.

Din fragmentul extras din material publicistic documentat de Historia, rezulta clar că până în anul 1868, când a fost alipită Ungariei, odata cu proclamarea Dualismului Austro-Ungar, Transilvania a funcționat ca Principat Autonom, condusă direct de Împaratul de la Viena, printr-un Guvernator desemnat! A aparținut „Dualismului Austro-Ungar”, nu doar Ungariei (Ungaria a deținut doar o parte a Transilvaniei, din 1940 până în 1944) din anul menționat, până în anul 1918, 1 decembrie când Marea Adunare de la Alba Iulia a proclamat Unirea cu România! Deci, unde sunt cei 1000 de ani, invocați de unguri, ca fiind perioada dominației lor peste Transilvania!?

Oricum, vă recomand să citiți cartea ”Ungurii”, de Paul Lendvai, a apărut în traducere românească la Editura Humanitas, în 2013, promovată de site-ul THRAXUS ARES, în articolul UNGURII ȘI ISTORIA LOR CONTRAFĂCUTĂ.

Autorul cărţii, ziarist şi scriitor, este un evreu maghiar (sau maghiar evreu?), născut la Budapesta, plecat din Ungaria imediat după 1956 şi stabilit în Austria. Este un scriitor de succes, a primit numeroase premii şi decoraţii, printre care şi cea mai înaltă distincţie a statului maghiar, Crucea Comandorului cu Stea, în 2003, anul apariţiei cărţii despre care vorbim şi, probabil, legat de acest eveniment.

Undeva, în cuprinsul cărţii, scriitorul citează următoarea judecată a lui din Paul Valéry:

”Istoria este produsul cel mai periculos pe care l’a elaborat chimia creierului uman. [….] Acest proces predispune popoarele la reverie, le ameţeşte, le dă iluzia unui trecut, le supralicitează reflexele, le ţine cu rănile deschise, le tulbură liniştea, le îmbolnăveşte de grandomanie sau de mania persecuţiei şi face ca naţiunile să devină încrâncenate, brutale, insuportabile şi vanitoase”.

De-a lungul timpului, istoricii nu s-au dat în lături de la a falsifica istoria, tocmai pentru a induce în mintea conaţionalilor lor astfel de iluzii.

„Nici o naţiune fără falsificarea propriei sale istorii” susţinea Ernest Renan, citat în carte, iar Paul Lendvai susţine:

”Puţine sunt naţiunile (poate cu excepţia sârbilor) cărora să li se potrivească mai mult decât ungurilor cuvintele lui Ernest Renan.”

Și ca să înțelegeți cât de departe merg ungurii când vine vorba de istorie:

Probabil că cele mai grosolane exagerări privindu-i pe unguri îi aparţin istoricului István Horvát (1784-1846), care a afirmat că Adam şi Eva au fost unguri, că în paradis se vorbea ungureşte, că Homer şi Hercule au fost şi ei unguri şi că ungurii străvechi erau nişte uriaşi, numiţi „giganţi” sau „titani”!