Turneul artistului flautist Fülep Márk și a corului bărbătesc „Szent Efrém” în județul Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Una dintre cele mai cunoscute formații vocale din Ungaria, ansamblul coral „Szent Efrém” împreună cu artistul flautist Fülep Márk vor susține un turneu în județul Harghita la sfârșitul lunii martie.

Flautul, instrumentele de suflat specifice muzicii tradiționale populare, cântece, clopotele vor caracteriza concertul ansamblului coral „Szent Efrém” și a lui Fülep Márk. Suntem invitați la o călătorie muzicală unde vom auzi din lucrările marilor compozitori maghiari (Liszt, Bartók, Kodály), contemporani ai secolului XX (Lajtha, Szervánszky, Csíky, Sáry), melodii stăvechi religioase și interpretarea contemporană a acestora.

Obiectivul principal al corului bărbătesc Szent Efrém este cercetarea, prezentarea şi popularizarea valorilor muzicii vocale ale lumii creştine de rit bizantin, prezentarea frumuseţii şi misterului muzicii bizantine. Totodată corul pune accent pe interpretarea noilor compoziţii din muzica contemporană maghiară şi europeană şi păstrarea tradiţiilor corale maghiare (Liszt, Bartók, Kodály, Ligeti).

Membrii corului sunt muzicieni profesionişti, cu aptitudini vocale de excepţie. Corul a pătruns în lumea muzicală internaţională cu un imens succes, câştigând în anul 2006 marele trofeu la Festivalul Internaţional de Muzică Religioasă Ortodoxă de la  Hajnówka (Polonia), la categoria coruri de cameră profesioniste.

Fülep Márk a luat diploma summa cum laude al Academiei de Muzică avândul ca profesor pe Prőhle Henrik. A urmat numeroase cursuri de master, a primit de trei ori bursa Discher Annie, de două ori premiul Artisjus – Lajtha László. Și-a dezvoltat un repertoriu bogat, de la interpretarea barocă cizelată până la muzica contemporană. Ca artist flautist este unic, cântând și la instrumente de suflat specifice muzicii tradiționale populare.

Concerte:

29 martie, vineri de la ora 18.30, Miercurea Ciuc, Biserica Sfântul Augustin

(concertul va avea loc după slujba de la ora 18)

30 martie, sâmbătă, de la ora 19, Odorheiu Secuiesc, Biserica Sf. Nicolae

(concertul va avea loc după slujba de la ora 18)

31 martie, duminică, de la ora 18, Remetea, Casa de Cultură Balás Gábor

 

Intrarea este liberă!

 

Organizatori:

Consiliul Județean Harghita, Centrul Cultural Județean Harghita, Primăria Comuniei Remetea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita, Parohia Szent Ágoston – Miercurea Ciuc, Parohia Szent Miklós – Odorheiu Secuiesc

Finanțator: Fondul Cultural Național Ungaria (NKA – Nemzeti Kulturális Alap)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy