Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Un bărbat din Bălan fără permis s-a urcat beat la volanul unei mașini furate și a fost la un pas să provoce o tragedie

La data de 2 iulie 2022, în jurul orei 14:00, un bărbat de 48 de ani, din localitatea Bălan, a condus un autoturism, în localitatea sa de domiciliu a acroșat o țeavă de gaz, a avariat un indicator rutier, după care a intrat în coliziune cu ușa unui imobil.

„Din primele cercetări s-a constatat faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere, iar autoturismul condus aparține unei alte persoane acesta declarând faptul că vehiculului avea cheile în contact în momentul în care s-a urcat la volan.
În urma testării cu aparatul alcooltest s-a stabilit că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice rezultatul fiind de  0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.”,
a precizat IPJ Harghita

Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducere fără permis și furt în scop de folosință, urmând a se propune soluție legală prin Parchet.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.