Un proiectil și două grenade din Primul Război Mondial găsite de localnici în comuna Lunca de Jos

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: ISU Harghita

Astăzi echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita a efectuat două misiuni pirotehnice, ambele în comuna Lunca de Jos.

Prima misiune a avut loc în satul Valea Rece, în Pârâul Valea Rece, unde pirotehniștii au asanat un proiectil exploziv, calibru 100 mm, ce provenea din cel de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost găsit de un localnic, în timp ce căuta piatră în pârâu și l-a anunțat pe șeful SVSU Lunca de Jos, Laszlo Miklos, care ne-a solicitat intervenția.

Din Valea Rece, tot șeful SVSU i-a direcționat pe pompierii pirotehniști spre o altă misiune, în Lunca de Jos. Aici, tot într-un pârâu, în timp ce se deplasa în zonă, un localnic a observat două obiecte, care aveau să fie identificate de către specialiști ca fiind două grenade defensive. Elementele de muniție au fost ridicate și transportate, în vederea depozitării provizorii, iar ulterior a distrugerii, într-un poligon autorizat. Ambele misiuni s-au executat cu profesionalism, în condiții de maximă siguranță, fără să fie puse în pericol vieți omenești sau bunuri materiale.

 

*

Pirotehniştii I.S.U. Harghita reamintesc populaţiei principalele măsuri care se aplică la descoperirea unor muniţii rămase neexplodate: – Se interzice atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte; – Se interzice lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă; – Se interzice introducerea în foc a muniţiilor descoperite; – Se interzice demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora; – Se interzice jocul cu elementele de muniţie neexplodate; – Se interzice ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ca ornamente; – Cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy