Tânăr beat şi fără permis la volan, prins de polițiști după o urmărire ca în filme

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 17 octombrie 2021, în jurul orei 03:25, poliţiştii unui echipaj, aflat în serviciul de patrulare în zona centrală a comunei Lueta, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe D.J. 132, dinspre comuna Mereşti spre oraşul Vlăhiţa.

„Conducătorul auto a ignorat semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, ba chiar a accelerat şi a încercat să scape, virând pe străduțe lăturalnice, însă după o urmărire de aproximativ 1 km, poliţiştii au reuşit să îl oprească pe un câmp.
Întrucât în continuare conducătorul auto a refuzat să se supună indicaţiilor poliţiştilor şi avea o atitudine agresivă, s-a procedat la extragerea acestuia din autovehicul, iar mai apoi la imobilizarea sa.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Vlăhiţa, unde a fost identificat ca fiind un braşovean de 30 de ani, care nu este posesor de permis de conducere.
Întrucât emana o puternică halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a precizat IPJ Harghita.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru conducere sub influența alcoolului şi conducere fără permis.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy