Un tânăr din localitatea Zetea, reținut pentru tentativă de viol

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Sâmbătă, 30 iulie, Poliția municipiului Odorheiu Secuiesc a fost sesizată, telefonic, cu privire la faptul că două adolescente de 15 ani, respectiv, 18 ani, ambele din localitatea Zetea au fost acostate de o persoană necunoscută, de sex masculin, care ar fi încercat, împotriva voinței lor, să întreține raporturi sexuale cu acestea.

„Cele două fapte au avut loc în cursul aceiași zile, la ore diferite, pe raza comunei Zetea. În fiecare din situații, victimele au reușit să fugă înainte ca autorul să își ducă la îndeplinire intențiile. În urma cercetărilor efectuate, autorul a fost identificat, de către polițiștii de la Poliția municipiului Odorheiu Secuiesc,  ca fiind un tânăr de 24 ani, din Zetea.”, informează IPJ Harghita.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Autorul faptei a fost reținut preventiv pentru o perioadă de 24 ore.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy