Unele inițiative trec dincolo de granițele localității. Comuna Frumoasa, exemplu de bune practici

0

Articol disponibil în: Magyar Română

“ Din colaborarea cu comuna Frumoasa s-au realizat multe proiecte bune, unele dintre ele fiind de pionierat, de aceea localitățile ar putea să ia un exemplu indiferent dacă vorbim de infrastructura rutieră, viața culturală, punerea bazelor unei cooperative, renovarea clădirilor publice.” a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în deschiderea ședinței ordinare de ieri, 30 iunie, desfășurată la Căminul Cultural al comunei Frumoasa.

Invitat să ia cuvântul, Ferencz Tibor, primarul comunei a apreciat că în decursul celor 25 de ani de activitate toate realizările au fost făcute în mod conștient, pas cu pas, la momentul actual majoritatea investițiilor fiind finalizate, dar având în plan unele noi care să ducă la dezvoltarea comunei, acesta afirmând că „ dezvoltarea determină dacă localitatea are sau nu un viitor”.

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat aprobarea revizuirii valorilor la devizul general pentru Vilele 25, 16 și 15 din Băile Homorod, având în vedere creșterile de prețuri la materialele de construcții din ultimul timp.

Din cota de 6%  din impozitul pe venit au fost distribuite sume localităților Șimonești – 200 de mii de lei pentru reabilitarea drumului comunal DC32, Atid –  350 de mii de lei pentru proiectare reabilitare energetică a clădirilor școlii Jósika Miklós și amenajare teren de sport și iluminat sat Crișeni, Satu Mare – 250 de mii de lei pentru achiziționare utilaj de utilitate publică, pentru întreținerea infrastructurii rutiere de interes local, Vărșag- 290 de mii de lei pentru reabilitarea și modernizarea parțială a drumurilor comunale,  Dealu – 450 de mii de lei pentru înființare gazon și amenajare incintă teren de sport și gradenă, Praid – 550 de mii de lei pentru alimentare cu apă potabilă şi reţea de canalizare menajeră în localitatea Ocna de Jos, Ocland și Joseni, 900 de mii de lei pentru construire garaj utilaje.

Având în vedere situația investițiilor ce necesită continuate a fost aprobată contractarea unei finanțări rambursabile de 50 de milioane de lei, pentru a evita atragerea unor cheltuieli suplimentare.

Trebuie să începem luna iulie cu un buget diminuat, sunt necesare decizii dure în acest moment dar care să asigure sustenabilitatea bugetului. Am încredere că vor veni bani și vom reuși să obținem noi venituri.”,  a apreciat Borboly Csaba în finalul ședinței.

Dezbaterile asupra bugetului vor fi continuate în cadrul ședinței extraordinare de azi, 1 iulie, care se desfășoară online.

  • informații si foto furnizate de Biroul de presă al Consiliului Județeean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy