Ungaria, în stare de urgență din cauza conflictului din Ucraina

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Orbán într-un mesaj video pe Facebook, relatează agenția de presă ungară MTI. 

Viktor Orban/ Facebook

Potrivit lui Viktor Orbán, războiul din Ucraina reprezintă o ameninţare constantă pentru Ungaria, pune în pericol securitatea fizică a populaţiei, periclitează aprovizionarea cu energie şi siguranţa materială a economiei şi a familiilor.

„Ne dăm seama că războiul şi sancţiunile impuse de Bruxelles au dus la o uriaşă bulversare a economiei şi la creşteri drastice ale preţurilor. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să rămână în afara războiului şi să protejeze siguranţa materială a familiilor”, a declarat premierul.

În opinia lui Viktor Orbán, acest obiectiv necesită spaţiu de manevră şi capacitatea de a acţiona imediat, de aceea guvernul îşi exercită dreptul prevăzut de legea fundamentală şi declară starea de urgenţă cauzată de război începând de la miezul nopţii. Această măsură – ca şi în cazul stării de urgenţă declarate în timpul apărării împotriva epidemiei – va permite guvernului să reacţioneze imediat şi să protejeze Ungaria şi familiile maghiare prin toate mijloacele posibile.

Anunțul lui Orban a venit la doar câteva ore după ce parlamentul a amendat Constituţia, stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină.

Orbán a precizat că miercuri va anunța primele măsuri în cadrul stării de urgență.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy