Unii lideri maghiari se gândesc să renunțe la manifestația programată pentru 10 martie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Din surse apropiate conducerii Consiliului Național Secuiesc reiese că Izsak Balazs, președintele acestei organizații, se află internat în spitalul de urgență din Târgu Mureș, ca urmare a unor complicații apărute când era la o piscina din oraș, fiind practic, în acest moment, indisponibil. Acest lucru este ținut ascuns de către apropiați de teamă ca lumea să nu afle locul unde s-a întâmplat și motivele care l-au adus în această stare pe Izsak Balazs, adică, din ce spun apropiații, scandalurile din conducerea Consiliului pe modul cum au fost cheltuiți banii veniți de la guvernul din Ungaria pentru organizarea mitingului din 10 martie de la Târgu Mureș. Izsak ar fi fost acuzat că a fraudat banii, i-a utilizat pe alte lucruri, întrucât nu ar fi fost foarte convins de nevoia de a organiza manifestația, care nu ar mai avea obiect în prezent datorită contextului din țara noastră, când UDMR este la putere alături de PSD și ALDE, iar maghiarii au fost alături de români în manifestațiile antiguvernamentale și anticorupție recente. De aceea, asupra lui s-au făcut presiuni mari din partea altor lideri maghiari radicali pentru a nu se renunța la ideea mitingului, ceea ce ar fi condus la starea actuală critică a lui Izsak Balazs.
Acest lucru arată încă odată faptul că în clasa politică maghiară din România exista o categorie de scandalagii al căror singur scop este ca, la apăsarea de buton de la Budapesta sau Moscova, să provoace obligatoriu scandal între români și maghiari. Iar ca să facă asta primesc bani serioși. În realitate, nici nu-i interesează interesul maghiarilor, ci, ca și politicienii români, sunt interesați doar de buzunarul și burta lor și a familiilor lor. Acest lucru ar trebui sa ne preocupe pe toți, să vedem cum să facem ca astfel de specimene, din toate taberele, să nu mai otrăvească aerul, pentru că ceea ce vor oamenii este liniște să-și trăiască viața liniștiți, salarii și locuri de muncă decente și să fie tratați ca ființe umane, nu ca niște sclavi ai politicienilor.
Vom reveni cu noi amănunte.

D.E.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy