„Urșii vor să fie prietenii dumneavoastră”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

„Urșii vor să fie prietenii dumneavoastră” – a fost mesajul mascotei cu blană  „transmis” de către președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba la sărbătoarea de Lăsata secului din județul Harghita, ediția a XXVII-a care a avut loc în data de 2 martie la Sândominic. Conform celor spuse de Borboly Csaba cei 1.500 de urși din județ au nevoie de tot atâtea vite pentru a-i lăsa în pace pe oameni, sau de două ori pe atâtea oi, sau de zece ori atâtea găini.

Președintele consiliului județean a vorbit și despre aspectele mai puțin umoristice și a atras atenția că și locuitorii trebuie să întreprindă măsuri pentru siguranța lor, pentru ca oamenii să rămână prieteni cu urșii („așa cum a fost și în trecut”). Printre aceste măsuri se numără: gestionarea deșeurilor, să nu fie lăsate pe câmp sau în păduri deșeurile de origine animală, să fie luate măsurilor de prevenție și protecție, să se raporteze daunele, să se acorde atenție la ceea ce se întâmplă la București și Bruxelles. În aceste două capitale nu este înțeleasă pe deplin amploarea situației, acesta este motivul pentru care locuitorii și reprezentanții comunității trebuie să-și facă auzită vocea și pentru a se găsi o soluție în acest sens. „Până când există politicieni care nu înțeleg această problemă, cei care vor avea de suferit vor fi oamenii și urșii, aici”, a afirmat Borboly Csaba.

Grupurile tradiționale din județul Harghita s-au adunat pentru a sărbătorii Lăsatul secului la cea de-a douăzeci și șaptea ediție a evenimentului organizat la nivel județean. Cele doisprezece grupuri, în total 800 de mascați și muzicieni de taraf au prezentat obiceiurile specifice zonelor din care provin. Printre oaspeți s-au numărat Hans Erich Tischler, consulul Germaniei la Sibiu, Soós Zoltán, consulul Ungariei la Miercurea Ciuc, Fehér Petra, vicepreședintele județului Jász-Nagykun-Szolnok din Ungaria, Korodi Attila deputat și Tánczos Barna senator, Sógor Csaba europarlamentar, respectiv Albert Mátyás, Becze István, Ciobanu Adrian-George, Sándor Krisztina și  Szentes Antal, consilieri județeni.

Fotografii realizate cu ocazia evenimentului găsiți aici: https://www.facebook.com/pg/borbolycsaba/photos/?tab=album&album_id=1995381943842512

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy