Verificări la un operator economic din Harghita –amendă de 10.000 de lei și material lemnos confiscat
Articol disponibil în:
Magyar
Română
La data de 20 septembrie 2023, în baza unui plan de acțiune întocmit pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier, combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, precum și pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul evaziunii fiscale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au inițiat și desfășurat o activitate de control la sediul unui operator economic, având ca domeniu de activitate expolatarea, comercializarea și transportul materialului lemnos, din localitatea Șimonești.
sursa foto: IPJ Harghita
Polițiștii au constatat, în urma verificărilor, existența a 66,11 mc. de lemn, deținuți fără documente legale.
A fost aplicată o sancțiune contravențională, în cuantum de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar lemnul în cauză a fost confiscat.