25 de ani de existență a Brigăzii 61 Vânători de Munte „General VIRGIL BĂDULESCU“

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Vineri, 14 octombrie 2016, pe platoul administrativ din centrul municipiului Miercurea Ciuc, militarii Brigăzii 61 Vânători de Munte „General VIRGIL BĂDULESCU“, au sărbătorit 25 de ani de existență. La eveniment au participat general-locotenent Adrian Tonea, locțiitorul șefului Statului Major General, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina“, general-maior Ioan Manci, foștii comandanți ai Brigăzii 61 Vânători de Munte și foști comandanți ai unităților din subordine, comandanți de mari unități și unități din armata României, cadre militare active, în rezervă sau retragere și familiile acestora, reprezentanți ai administrației publice județene și locale, cetățeni ai municipiului.

Participanților la activităţile omagiale le-a fost pregătită o amplă și interactivă prezentare de armament, tehnică şi materiale specifice din dotarea vânătorilor de munte, urmată de ceremonia militară şi religioasă. În cadrul acesteia, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere a profesionalismului şi rezultatelor obținute de întregul personal al unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, generalul locotenent ADRIAN TONEA, locțiitor al șefului Statului Major General, a decorat Drapelul de Luptă al Marii Unităţi cu Medalia de Onoare a Statului Major General, iar colonelul (rtr) GHEORGHE SUMAN a acordat Brigăzii 61 Vânători de Munte, Trofeul onorific „LEONARD MOCIULSCHI“.

În acordurile marșurilor de fanfară, defilează detașamentele de onoare ale Brigăzii 61 Vânători de Munte „General VIRGIL BĂDULESCU“, tehnica din dotare şi un detaşament hipo.
Ceremonia militară s-a încheiat cu prezentarea onorului de către Muzica Militară și susținerea unui inedit concert de muzică de fanfară.

În cadrul manifestărilor omagiale dedicate sărbătoririi a 25 de ani de existență a Brigăzii 61 Vânători de Munte „General VIRGIL BĂDULESCU“, vineri 14 octombrie 2016, în prezența locțiitorului șefului Statului Major General, general locotenent Adrian Tonea și a comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Ioan Manci, a fost tăiată panglica tricoloră și inaugurată Sala de Tradiții a Marii Unități de Vânători de Munte.


Sursa: Brigada 61 Vânători de Munte ”General Virgil Bădulescu”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy