29 iunie – Sfinții apostoli Petru și Pavel

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În fiecare an, în data de 29 iunie, credincioșii îi cinstesc pe Apostolii Petru și Pavel, doi dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății. 

Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatra). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturisește în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică, până în Babilon,  si în ultima parte a vieții, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel (Saul) s-a născut în Tars, din familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani. Educat la şcoala fariseilor, este trimis la studii religioase la Ierusalim cu Gamaliel, fariseu, învăţător de Lege şi membru al Sinedriului. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos într-o lumina orbitoare și il mustra: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”. Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptura. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Deoarece Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temnița pentru că L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.

Troparul Sfinților Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteți intre apostoli mai întăi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-va, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare mila.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy