Peste 348 de milioane de euro au intrat în conturile statului român pentru proiectele PNDR

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

Comisia Europeană a comunicat oficial României că a aprobat rambursarea a 348.319.323,64 de euro la finalul lunii ianuarie 2020, reprezentând cheltuieli efectuate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și solicitate pentru decontare de către țara noastră în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2019.

Astfel, conform informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român ieri, 5 februarie 2020.

Rambursarea cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea acestor cheltuieli și mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de implementare și plată în deplină concordanță cu cerințele regulamentelor europene.

Sumele solicitate și rambursate reprezintă plățile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 4,6 miliarde de euro pentru investițiile în agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural finanțate prin PNDR 2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy