O Șansă pentru Economia Socială! – finanțat din fonduri Europene

0

Articol disponibil în: Magyar Română

AISDD (Asociația pentru Implicare Sociala si Dezvoltare Durabila), are în implementare proiectul O Șansă pentru Economia Socială!, finanțat din fonduri Europene.

Proiectul are ca obiectiv general consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială din regiunile de dezvoltare Sud – Muntenia, Sud – Est și Centru, prin înființarea, dezvoltarea și însoțirea într-o manieră auto-sustenabilă a minim 21 structuri de economie socială în cadrul celor 3 regiuni.

Regiunile de implementare ale proiectului sunt: Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu, Mureș), Sud Muntenia (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) și Sud Est (județele Brăila, Buzău, Constanta, Galați, Tulcea, Vrancea).

Obiectivele specifice sunt:

– Înființarea a minim 21 întreprinderi sociale, în cele 3 regiuni de implementare ale proiectului (min 5 în mediul rural), în care vor lucra minim 10 persoane din grupuri vulnerabile.

– Minim 360 persoane din regiunile de implementare vor fi informate cu privire la acțiunile derulate în cadrul proiectului cu privire la beneficiile antreprenoriatului social asigurând îmbunătățirea vizibilității economiei sociale.

– Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale în economia socială și a competențelor informatice pentru susținerea dezvoltării spiritului antreprenorial și inovator a 112 persoane, din cele 3 regiuni de implementare, care doresc să inițieze o activitate independentă prin participarea acestora la cursuri de formare în domeniul antreprenorialului.

– Acordarea de consultanță și consiliere pentru min. 21 persoane selectate în vederea implementării planurilor de afaceri.

– Monitorizarea funcționării a minim 21 de întreprinderi de economie socială.

– Crearea de minim 11 parteneriate pentru sustenabilitatea proiectului între structurile de economie socială înființate în proiect și Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din județele în care își au sediile structurile de economie socială înființate prin proiect, primăriile din localitățile în care își desfășoară activitatea structurile de economie socială și/sau furnizorii de servicii sociale, publici și private.

– Minim 42 de persoane angajate în cadrul structurilor de economie socială înființate, din care min 10 persoane din grupul vulnerabil.

– Elaborarea unei analize detaliate a economiei sociale la nivelul celor trei regiuni în care se implementează proiectul (Sud- Muntenia, Sud Est si Centru)

Mai multe detalii pe pagina proiectului: http://sansa-sociala.ro

De asemenea, dacă aveți întrebări, ne puteți scrie pe adresa de email: [email protected]

Anca Faur

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy