Dosarul graniței dintre Harghita și Neamț a primit un nou termen. Prefectura Neamț a depus probe importante

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Ziar Harghita

Procesul în care se judecă stabilirea graniței dintre județele Harghita și Neamț, în care sunt disputate Cheile Bicazului a primit ieri un nou termen de judecată. Curtea de Apel Ploiești a stabilit ca părțile să revină pe 18 martie, după ce Prefectura Neamț a depus noi înscrisuri în favoarea nemțenilor. 

Dosarul în instanță poate fi analizat aici.

Actualul proces în care s-a pronunțat prin hotărâre judecătorească Tribunalul Prahova în 2019 a început din anul 2014, iar la termenul din 19 februarie, dar și la termenul de ieri 27 februarie 2020 s-a prezentat prefectul județului Neamț, George Lazăr, care anunță că va fi prezent și la următorul termen stabilit pentru data de 18 martie, și va participa la toate termenele acestui proces în scopul asigurării unei apărări calificate pentru a susține juridic interesele județului Neamț.

La acest termen, Instituția Prefectului – Județul Neamț a depus în apărare acte noi pe care le-a comunicat și celorlalte părți cu privire la procedura încheierii proceselor verbale dintre unitatea administrativ teritorială Gheorgheni și unitatea administrativ teritorială Bicaz Chei, precum și o serie de documente ce privește modalitatea de încheiere a proceselor verbale, datând din aceeași perioadă privind stabilirea limitelor unității administrativ teritoriale Gheorgheni și limita unitaților cu care se învecinează. S-a stabilit în data de 18 martie a.c termen final pentru depunerea concluziilor părților. Am făcut acest act de prezență pentru a mă asigura că avem o apărare calificată, consider că este foarte important să ne utilizăm corect șansele și să ne pregătim bine apărarea. Voi fi prezent și la termenul din 18 martie pentru a susține cauza și pentru a depune concluzii în apărarea interesului legitim al județului Neamț. Mă voi bate pentru interesele nemțenilor privind respectarea legii și a limitei de hotar a județului Neamț și am mari speranțe că prin implicarea mea, în calitate de prefect, va duce spre o justă soluționare, a declarat prefectul județului Neamț, George Lazăr.

La proces a participat și Roxana Mihăilă, din partea Asociației Drepturilor Omului și Solidaritate Socială, chiar dacă cererea de intervenient accesoriu a fost respinsă de instanță. Mihăilă reprezintă interesele cetățenilor din Neamț care susțin acest demers și nu renunță la luptă.

Azi a fost un nou termen în procesul UAT Bicaz-Chei și UAT Gheorgheni.
La acest termen s-a pus în discutie probatoriul.
Dl Prefect al judetului Neamt a venit cu înscrisuri noi, documente ce constau în copii, procese verbale, privind delimitări administrative întocmite în 1998 cu toți vecinii UAT-ului Gheorgheni.
Aceste probe sunt depuse cu scopul de a demonstra faptul că toate procesele verbale încheiate, la acea vreme, nu erau datate și toate poartă aceleași semnături privind reprezentanții UAT Gheorghieni, de la acea dată.
Din partea jud. Neamț, toate instituțiile au fost reprezentate în instanță și la acest termen . Din partea jud. Harghita a fost prezent doar juristul delegat de Consiliul Județean Harghita. Următorul termen este pe 18.03.2020, a declarat Roxana Mihăilă.

Sursa: ZPN

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy