Accident rutier produs pe DN 13A, în afara localității Bisericani. Mai multe persoane, rănite
Articol disponibil în:
Magyar
Română
La data de 04 octombrie 2020, în jurul orei 12:40, un bărbat de 45 de ani, din comuna Lupeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 13A, în afara satului Bisericani spre municipiul Odorheiu Secuiesc, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism condus în faţa sa de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Mureş, care a redus viteza pentru a opri în coloană, iar pentru a evita impactul cu acesta, primul conducător auto a virat stânga, însă din nefericire l-a acroşat. După asta a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc.
Conform IPJ Harghita, din accident a rezultat rănirea primului conducător auto şi a două pasagere din acelaşi autoturism, în vârstă de 44 şi 20 de ani, ambele din comuna Lupeni, precum şi a celui de-al treilea conducător auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal.