Accidente rutiere în Miercurea-Ciuc și Odorheiu Secuiesc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un bărbat de 38 de ani din Lunca de Sus și o șoferiță de 19 ani din Zetea, implicați în două coliziuni separate, soldate cu vătămări corporale.

La data de 12 februarie, în jurul orei 14.00, Poliția Miercurea Ciuc a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație.
Din primele verificări ale polițiștilor a rezultat faptul că un bărbat de 38 de ani, din Lunca de Sus, a condus un autoturism din direcția Odorheiu Secuiesc – Miercurea-Ciuc, fiind însoțit pe locul dreapta față de o femeie de 37 de ani, din Mureș. Acesta nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din fața sa cu care a intrat în coliziune, fiind condus de un bărbat de 41 de ani, din Siculeni, oprit pentru a acorda prioritate de trecere autovehiculelor care virau la stânga.
În urma impactului pasagera a suferit unele leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Miercurea Ciuc pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

În seara de 12 februarie a.c., în jurul orei 19:30, Poliția Odorheiu Secuiesc a fost sesizată despre faptul că a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că o tânără de 19 ani, din Zetea, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat pe o trecere pentru pietoni o femeie, în vârstă de 50 ani, care se afla în traversarea drumului.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni, fiind transportată la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Ambele participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări față de conducătorea auto, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

  • informații furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy