Ambasada Austriei solicită coridor feroviar pentru transportul muncitorilor sezonieri

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ministerul Transporturilor a făcut unele precizări în urma cererii Ambasadei Austriei din data de 24.04.2020, prin care s-a solicitat aprobarea unui coridor feroviar pentru transportul muncitorilor sezonieri, inclusiv a celor care desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vulnerabile, pe relația România – Austria.

Potrivit ministerului, CFR Călători  poartă  discuții cu operatorul feroviar austriac (OBB). Obiectul discuțiilor îl reprezintă procedura de desfășurare a transportului feroviar de călători în contextul Covid-19. Această procedură urmează să fie validată de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe.

Conform ultimei solicitări primite de către CFR Călători, partea austriacă ar dori să organizeze primul tren special, începând cel mai târziu din data de 09.05.2020,  având o capacitate de aproximativ 360 de călători. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va informa asupra realizării acestor trenuri speciale.

În 24 aprilie, ministrul austriac al Afacerilor Europene, Caroline Edtstadler, a declarat potrivit celor de la ziarulromanesc.at că Austria a decis să introducă un tren de noapte care, săptămânal, începând cu data de 2 mai, va aduce muncitori din România care să asigure servicii de îngrijire pentru bătrâni.

Sistemul de îngrijire medicală din Austria este puternic dependent de mâna de lucru din Europa de Est, iar autorităţile de la Viena au deschis graniţele pentru muncitorii care fac naveta pe distanţe mici din ţările vecine Slovacia, Cehia, Ungaria şi Slovenia.

Cu toate acestea, România este principala ţară de unde provin muncitori care lucrează în sistemul de îngrijire din Austria. În loc să îi transporte cu avionul, Austria a decis să introducă un tren de noapte care, săptămânal, va aduce muncitori din România.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy