Ambasadorul SUA a oferit o donație de cărți Bibliotecii Județene din Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

american-shelf3Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a oferit luni o donație de cărți Bibliotecii Județene „Kájoni János” din Miercurea Ciuc și și-a exprimat speranța că acesta este începutul unui parteneriat între cele două instituții.
Donația făcută de ambasadorul SUA Bibliotecii Județene din Miercurea Ciuc poartă numele de ‘American Shelf’ (Raftul American) și cuprinde lucrări de referință, literatură americană clasică și contemporană, metodica predării limbii engleze și materiale pentru învățarea acesteia, precum și cărți pentru copii.
Ambasadorul Hans Klemm și-a exprimat bucuria că, la prima sa vizită în Harghita, a putut să ofere ”ceva de valoare, de substanță” pentru localnici și i-a încurajat pe cititorii bibliotecii să folosească această colecție de carte.
El s-a referit, cu precădere la două dintre titluri, respectiv ”Extremely loud and incredibly close”, carte care vorbește despre tragedia de la 11 septembrie, comemorată în urmă cu o zi, și la un volum de eseuri, scris de Christopher Hitchens, cu care ambasadorul SUA a dezvăluit că a locuit în același apartament.
Acesta a punctat că, în ciuda faptului că este o colecție mică de carte, este una valoroasă și reprezintă începutul unui parteneriat instituțional între Biblioteca județeană și Ambasada SUA.
”Sper că va fi începutul unei legături pe care noi o construim de-a lungul timpului, atât pentru Biblioteca Județeană Harghita dar și în sens mai larg, pentru locuitorii județului Harghita”, a conchis ambasadorul SUA în România.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a făcut referire în discursul său la valorile comune, care sunt libertatea și democrația, și care trebuie reînvățate mereu, iar cărțile sunt un sprijin în acest sens. De asemenea, Borboly a mai vorbit despre credință, ca una dintre ”principalele valori ale comunității noastre”, despre faptul că încă din facultate a aflat despre prevederile Constituției americane și și-a exprimat dorința ca județul să fie un exemplu bun al conviețuirii româno-maghiare, cerându-i, în acest sens, sprijinul ambasadorului Hans Klemm.
”Dorim să fim un exemplu bun în ceea ce privește conviețuirea româno-maghiară din județul nostru — iar pentru aceasta cerem sprijinul domnului ambasador. Din punctul de vedere al unei minorități, este importantă respectarea valorilor noastre, această atenție care ni se acordă fiind demonstrată de respectul și recunoașterea domnului ambasador”, a mai spus Borboly Csaba.
Prefectul Adrian Jean Andrei a arătat că gestul ambasadorului Hans Klemm de a face o donație de carte este unul ”grandios” , atât în ceea ce privește cunoașterea culturii și literaturii celor două state, cât și din punct de vedere al respectului reciproc. Prefectul și-a exprimat speranța că Hans Klemm va reveni în Harghita, unde are ”foarte mulți prieteni”.
Ambasadorul SUA în România este într-o vizită oficială în Harghita, însoțit de soția sa, el având programate întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și județene, urmând să fie prezent și în municipiul Odorheiu Secuiesc.

Sursa: Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy