Amenajarea spațiului Vârfului Mădăraș-Harghita și rezolvarea problemei drenajului în vizorul autorităților din Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Wikimapia

Criteriile de protecția naturii, caracterul turistic al locului și rolul său autodeterminant sunt prioritățile planului urbanistic zonal al Munților Harghitei. Părțile interesate au discutat pe această temă la sediul Consiliului Județean Harghita din Miercurea Ciuc, la 16 ianuarie a.c., fiind prezenți: din partea CJ Harghita Borboly Csaba, președinte, Biró Barna Botond, vicepreședinte, Fülöp Ottilia, arhitect șef, Korodi Szabolcs, coordonator al planului urbanistic zonal, Biró László, primarul comunei Mădăraș, Imre Lóránd și președintele composesoratului Mădăraș, Mihály István, reprezentând Agenția Județeană de Protecția Mediului Harghita.

Potrivit lui Borboly Csaba se continuă procesul de avizare a planului urbanistic zonal, ținând cont de criteriile de conservare a naturii, astfel trebuie drenate apele uzate. De asemenea, se solicită primăriei Vlăhița să predea porțiunea de drum în administrarea consiliului județean, pentru ca lucrările să poată înainta, a adăugat președintele consiliului județean.

Canalizarea trebuie făcută de-a lungul drumului, iar un studiu de fezabilitate va fi finalizat cât mai curând posibil.
Pe ordinea de zi a mai figurat soluționarea situației vârfului Mădăraș Harghita, care, așa cum a spus Biró Botond, nu este important doar pentru turism, ci este un loc al autodeterminării și păstrării identității noastre. Vârful de munte este și o destinație a unei artere a drumului de pelerinaj Via Maria, având o importanță și din acest punct de vedere. În spiritul planului de management trebuie găsită soluția potrivită pentru amenajarea vârfului. S-a conturat ideea de a păstra câteva din stâlpii funerari la locul unde se află momentan, iar restul să fie amplasate de-a lungul Via Maria. În primăvară va fi înființat un comitet, care să se ocupe de crucile și stâlpii funerari în spiritul Via Maria. Starea actuală nu se poate menține, este necesar să se creeze un spațiu sacru folosind materiale / soluții naturale.

Biró László și Imre Lóránd în comentariile lor au subliniat importanța dezvoltării turismului și a locului.
Una dintre prioritățile Consiliului Județean Harghita este dezvoltarea zonelor turistice cu atracții speciale, ca parte a strategiei de dezvoltare a județului Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy