Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Campionul paralimpic Eduard Novak organizează o gală caritabilă de Crăciun

2012_09_11_151106168_rsz_crpSingurul campion paralimpic din istoria României, Eduard Novak, organizează, în premieră la Miercurea Ciuc, o gală caritabilă de Crăciun, după modelul concertului susținut de Filarmonica din Viena.

Potrivit unui comunicat remis de biroul de presă al Galei Novak, marele campion a declarat că dorește să pună bazele unei tradiții în oraș, care să vină în ajutorul celor aflați în nevoie și să aducă fericire și bucurie în inimile multor oameni.

‘Dorim să punem bazele unei tradiții în oraș, iar acest concert să le ofere tuturor posibilitatea de a se bucura de sărbători și să vină în sprijinul acelor persoane care nu beneficiază de condițiile elementare de trai. Concertul de caritate de Crăciun va fi o gală patronată de mine și garantată de numele meu, o gală care are menirea de a aduce fericire și bucurie în inima multor oameni’, a declarat Eduard Novak, potrivit comunicatului de presă.

Singurul campion paralimpic din istoria România a precizat că a ajuns într-un punct al vieții și carierei sale sportive în care dorește să transmită un mesaj social și să fie recunoscător celor care l-au ajutat, familiei, prietenilor, orașului care s-a născut și trăiește și țării sale.

‘Viața și activitatea unui om nu este o realizare individuală, ci rezultatul unei activități complexe în care se concentrează munca unei întregi echipe. Tot ceea ce sunt astăzi mi se datorează mie însumi, perseverenței mele și sprijinului acordat de către persoanele din jurul meu. Fără dragostea și devotamentul familiei mele, nu aș fi acolo unde sunt astăzi. A venit timpul să îmi exprim recunoștința și să mulțumesc orașului și prietenilor mei pentru toată susținerea și pentru că mi-au fost mereu alături’, a afirmat Eduard Novak.

Gala caritabilă Novak va avea loc în data de 21 decembrie, de la ora 19,00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc și se desfășoară în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc.

Biletele s-au pus în vânzare în data de 7 decembrie, la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr.16 și costă 200, 150, 100, 50, respectiv 30 de lei. De asemenea, atât cei care participă la gală, cât și cei care doresc să ajute dar nu iau parte la eveniment pot face donații cumpărând bilete de 20, respectiv 100 lei.

Eduard Novak este primul campion paralimpic din istoria României, reușind să câștige medalia de aur în proba de 4 km urmărire de la Jocurile Paralimpice desfășurate în 2012, la Londra. În calificările acestei probe, el a doborât și recordul mondial, cu timpul de 4’40″315/1000. Eduard Novak, care este și președintele Federației Române de Ciclism, a început deja pregătirea pentru Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, în prezent afându-se în cantonament în Argentina, împreună cu antrenorul său, Cristiano Valoppi.

AGERPRES / (AS — autor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă)

dolinex


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *