Containere anti-urs produse în Slovacia, amplasate în premieră la Băile Tuşnad

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Stațiunea Băile Tușnad se pregătește să devină un exemplu de coexistență armonioasă între comunitatea umană și habitatul natural al urșilor. În cadrul unui proiect-pilot inițiat de WWF România, mai multe containere anti-urs, produse și testate în Slovacia, urmează să fie amplasate în localitate, marcând un pas semnificativ către o relație sustenabilă între oameni și fauna sălbatică.

Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, a făcut anunțul oficial pe pagina sa de Facebook, confirmând sosirea celor 16 containere de diferite modele în oraș, cu planuri de a le pune în funcțiune în luna mai.

Într-o primă rundă de testare, am reușit să achiziționăm un total de 16 containere de deșeuri, din cinci modele diferite, pentru care instrucțiunile de utilizare vor fi comunicate în următoarele săptămâni, urmând ca acestea să fie puse în funcțiune în cursul lunii mai. Recipientele, în valoare de 57.000 de lei, au fost achiziționate prin finanțarea oferită de WWF-România în cadrul proiectului-pilot <Siguranță pentru oameni – protecție pentru urși>, ce își propune să transforme Băile Tușnad în primul oraș bear-smart din România și un model pentru întreaga Europă.”, a declarat primarul.

Coordonatorul echipei de lucru în cadrul acestui proiect, biologul Imecs Istvan, a explicat pentru AGERPRES că selecția acestor containere a fost inspirată de succesul similar al unui proiect din Slovacia, unde au fost testate și utilizate cu succes în comunitățile învecinate cu Parcul Național Tatra.

Proiectul WWF România nu se limitează doar la instalarea acestor containere, ci include și activități de conștientizare a comunității locale și a turiștilor privind utilizarea și menținerea lor în stare optimă.

Montarea și inaugurarea oficială a containerele anti-urs va avea loc în luna mai, odată cu organizarea unor evenimente dedicate „zilelor deschise”, în prezența presei și a membrilor comunității.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy