Dosar penal: un bărbat din Păuleni-Ciuc întors din Germania a mințit la vamă ca să scape de carantină

0

Articol disponibil în: Română

Foto cu caracter ilustrativ

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a fost înregistrat la data de 27.03.2020 dosarul penal nr. 474/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 326 alin. 2 Cp., constând în aceea că o persoană de sex masculin care se întorcea la domiciliu în comuna Păuleni-Ciuc, jud. Harghita din Germania, cu un camion în care era pasager, a declarat necorespunzător adevărului la Punctul de Trecere a Frontierei Borş că este şofer de camion, pentru ca Direcţia de Sănătate Publică să nu ia faţă de ea nicio măsură.

Ulterior, organele de poliţie au luat legătura cu D.S.P. Harghita, dispunându-se faţă de această persoană măsura carantinării instituţionalizate sub pază pentru o perioadă de 14 zile.

Precizăm că activităţile procedurale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy