Europa începe în județul Harghita! – Dialog local al PPE pe tema viitorului Politicii Agrare Comune

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul Județean Harghita, în baza colaborării de succes cu UDMR, acordă o atenție deosebită problemelor locale, cunoașterii nevoilor populației și evaluării posibilităților nu numai la nivel local, dar și pe plan național.

”Este important să sprijinim comunitățile noastre și să ne ocupăm cu acele provocări cu care ne confruntăm în diferite domenii.
În baza celor sus-menționate am organizat în data de 8 iunie 2018 la Miercurea Ciuc primul dialog local al Partidului Popular European, care a făcut parte din campania PPE Grassroots și care a dezbătut viitorul Politicii Agrare Comune, acordând o atenție specială temei sprijinirii producătorilor locali și specialiștilor de dezvoltare rurală și agrară în următoarea perioadă de finanțare.

Evenimentul a fost o ocazie importantă pentru a prezenta participanților programele și rezultatele activității Uniunii Europene, precum și să creștem încrederea cetățenilor în instituțiile UE.
În cadrul dezbaterilor din iunie au fost formulate propuneri și partenerii prezenți au fost de acord cu necesitatea continuării acestui dialog, respectiv să extindem tema pe mai multe regiuni și județe, invitând specialiști din țară și din străinătate.

Avem plăcerea să vă informăm despre organizarea unui nou eveniment de dialog local PPE, care va avea loc în Miercurea Ciuc, în Sala de Marmură a Consiliului Județean Harghita în data de 7 decembrie 2018, de la ora 14 și la care vom avea ca invitați și specialiști din străinătate, printre care și pe domnul Herbert Dorfmann, membru al Parlamentului European.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy