Neadaptarea vitezei la condiţii de carosabil acoperit de zăpadă – cauza unui accident rutier produs pe raza comunei Corbu
La data de 12.10.2015, în jurul orei 15:55, A.P. de 33 de ani, din comuna Corbu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii sale de domiciliu, pe direcţia Tulgheş – Borsec, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, a derapat şi a trecut pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar din sens opus.
În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto A.P. şi a pasagerei de autoturism A.D.M. de 19 ani, rănirea uşoară a pasagerului A.M.I. de 1 an şi 8 luni, toţi din comuna Corbu, precum şi avarierea în proporţie de circa 40% a autoturismului, nici unul dintre cei implicaţi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa.