Restricții de circulație pentru populație. Noaptea se circulă cu declarație pe proprie răspundere (Ordonanță militară)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

EXTRAS din Ordonanța militară nr. 2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19

Art. 3. – (1) Circulația
persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea
măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării
oricărui grup de persoane.

(2) Prin formarea
unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane
care nu locuiesc împreună.

Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca
circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai
pentru următoarele motive:

a) deplasarea în
interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când
activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată
de la distanță;

b) deplasarea pentru
asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor  și animalelor de companie/domestice, precum
și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru
asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din
motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența
persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de
familie;

e) deplasări
scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică
individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. – (1) În
intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.

(2) Pentru
verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt
obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate,
legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe
propria răspundere.

(3) Pentru
verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate
să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe
propria răspundere, completată în prealabil.

(4) Declarația pe
propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa
locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data
completării și semnătura.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

E-mail címed nem kerül nyilvánosságra.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy