A început programul de educație a elevilor în cadrul proiectului SMID

0

Articol disponibil în: Română

logosor-egyesOpt licee și douăzeci de școli generale din județul Harghita participă la programul care are ca scop conștientizarea în rândurile elevilor a conceptelor de protecția mediului, resurse de mediu limitate, sortare, colectare selectivă, reciclare, compost. Întâlnirile cu elevii vor fi organizate în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Harghita (SMID), realizat de Consiliul Județean Harghita. Lansarea oficială a campaniei de informare a avut loc miercuri, în cadrul unei conferințe de presă organizată în sala festivă a Şcolii Gimnaziale „József Attila” din Miercurea Ciuc, la care au participat și elevii din instituția de învățământ.

Bagossy Norbi1

„Educația privind colectarea selectivă a deșeurilor joacă un rol foarte important și este în strânsă legătură cu obiceiurile de consum a populației” – a declarat în deschiderea evenimentului Juli Lőrincz, Director Şcoala Gimnazială „József Attila”. Directorul școlii care a găzduit evenimentul a explicat faptul că scopul întâlnirilor care se vor realiza în cadrul acestui program este de a ajuta elevii să înțeleagă conceptul de protecția mediului, resurse de mediu limitate, sortare și colectare selectivă, reciclare, compost: „Crearea deșeurilor nu este neapărat un lucru rău. Este condamnabil însă dacă nu facem ceva în privința refolosirii acestor materiale.”

Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, a vorbit despre faptul că tinerii de astăzi reprezintă viitorul. De aceea este foarte important ce practici vor învăța în legătură cu problema gestionării deșeurilor: „Voi veți da examen în această privință când veți deveni adulți. Numai atunci veți realiza faptul că este bine să trăiți într-un mediu ecologic, cum este în Miercurea Ciuc, în județul Harghita.”

„Responsabilitatea voastră este de a reda naturii ce aparține naturii. Iar ce nu poate fi redat, să reciclați” – a declarat în cadrul conferinței de presă Tihamér Barti. Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita a prezentat pe scurt proiectul SMID, evidențiind câteva dintre lucrările realizate în cadrul acestui proiect. „Fiecare este răspunzător de faptele sale. În cadrul proiectului prezentat încercăm să rezolvăm probleme deja existente. Sperăm că voi veți găsi soluții și mai bune pe viitor. Acționați în așa fel, încât să minimalizați producția de deșeuri și încercați o utilizare cât mai eficientă și mai inteligentă a acestora” – a explicat vicepreședintele.

În continuare Gârbea Petru-Ioan, inspectorul general al județului Harghita a vorbit despre importanța inițiativei de educare a elevilor în legătura cu problematica gestionării deșeurilor, și Alpár S. Ferenc, directorul adjunct al școlii care a găzduit conferința de presă, a evidențiat rolul tinerilor în cadrul sistemului de management integrat al deșeurilor.

În încheierea conferinței de presă, Norbert Bagossy – cântărețul trupei Bagossy Brothers Company – a prezentat noțiunile de bază privind protecția mediului, sortare și colectare selectivă, iar la sfârșit am putut asculta și un scurt recital al cântărețului.

Concurs pentru elevi

Lista de 8 licee și 20 de școli generale participante în acest program a fost selectată împreună cu biroul UIP al Consiliului Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Comisia de educație a Consiliului Județean Harghita, luând în considerare în primul rând instituțiile localităților implicate în acest proiect.

Prezentările din cadrul întâlnirilor vor fi ținute de către o vedetă, iar la întâlniri va participa și câte un reprezentant al Consiliului Județean Harghita, care va răspunde la întrebările legate de implementarea proiectului și funcționarea sistemului de management integrat al deșeurilor.

Vedeta este Bagossy Norbert, cântărețul din trupa Bagossy Brothers Company, trupa care a devenit foarte popular în ultima vreme, cucerind astfel o audiență foarte mare în rândul generației tinere.

În vederea promovării importanței colectării selective, se va organiza un concurs pentru elevii școlilor participante în program.

În prima etapă a concursului elevii trebuie să adune cât mai multe sticle pet presate. Fiecare școală și liceu va avea la dispoziție o săptămână, imediat după terminarea vizitei. Școala și liceul care vor aduna cele mai multe sticle sunt calificate în etapa a doua a concursului.

În etapa a doua clasele școlii și a liceului câștigătoare vor pregăti câte un instrument muzical folosind deșeuri colectate selectiv. Aceste machete vor fi expuse în holul Consiliului Județean Harghita și un juriu va selecta compoziția cea mai inventivă: una din clasele școlilor generale și una din clasele liceelor. Cele două clase câștigătoare vor primi ca premiu o excursie la stația de sortare și compostare de la Remetea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy