INFORMARE cu privire la obligaţiile părinţilor care sunt plecaţi la muncă în străinătate

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Părinţii care aleg să plece sau sunt plecaţi la muncă în străinătate sunt obligaţi să anunţe autorităţile competente (Serviciul Public de Asistenţă Socială – SPAS şi Instanţa Tutelară) cu privire la intenţia lor şi, totodată, să desemneze o persoană care să se ocupe de întreţinerea copilului în lipsa lor. Potrivit prevederilor Legii nr. 257/2013, notificarea intenţiei de a pleca la muncă peste hotare trebuie făcută la SPAS de la domiciliul părintelui cu cel puţin 40 de zile înainte de plecare, iar notificarea trebuie să conţină în mod obligatoriu precizări clare cu privire la persoana care urmează să se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor (sau a tutorelui – după caz).
Instanţa de tutelă este cea care va confirma (sau nu) persoana în întreţinerea căreia va rămâne copilul.
Art. 97 din lege expune pe larg condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana desemnată cu îngrijirea copilului, durata delegării autorităţii părinteşti, cât şi drepturile şi îndatoririle părinteşti ale acesteia pe perioada delegării.

Prevederile legii de aplică atât familiilor în caqre ambii părinţi urmează să plece în străinătate, cât şi părinţilor care exercită singuri autoritatea părintească.
În caz de nerespectare a dispoziţiilor legale, părinţii în cauză risc o amendă de la 500 la 1000 de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy