Infrastructura spitalicească completată cu terapii robotizate pentru copii, la SJU Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • 𝐶𝑖𝑛𝑐𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎̆𝑟𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑣𝑜𝑟 𝑓𝑖 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑛𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑐𝑎̂𝑠̦𝑡𝑖𝑔𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑎𝑛 𝐻𝑎𝑟𝑔ℎ𝑖𝑡𝑎
Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești prin investiții în asistența medicală ambulatorie a fost subiectul conferinței de presă ce a avut loc în data de 19 ianuarie la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, instituție medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Harghita.
Judit Konrad, managerul spitalului, a împărtășit celor prezenți bucuria câștigării unui proiect în cadrul apelului lansat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, componenta sănătate, apreciind că prin serviciile medicale și de laborator ce vor fi disponibile după implementarea proiectului, pacienții vor beneficia de asistență medicală care nu poate fi accesată nici chiar în județele limitrofe. Totodată, a menționat importanța dezvoltării ambulatoriilor de specialitate prin care atât spitalul , cât și pacienții sunt ajutați și sprijiniți.
Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat faptul că prin câștigarea acestui proiect se va reuși întărirea capacității de a oferi servicii în ambulatoriu.
Se pare că, după ce am reușit să atragem aici noi medici de specialitate, am reușit să facem echiparea corespunzătoare, echipamentele folosite pentru diagnosticare sunt de standarde internaționale, ambulatoriul va deveni un punct forte al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Un lucru foarte îmbucurător este că nu numai în domeniul diagnosticării și tratamentului, ci și în privința atragerii fondurilor spitalul și-a întărit capacitatea” a precizat președintele CJ Harghita.
Vitos Attila, director medical la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, a menționat că era timpul ca infrastructura să se adapteze pentru a oferi condiții corespunzătoare unei activități medicale de calitate.
Echipa de proiect a spitalului și echipa medicală au făcut o scurtă descriere a proiectului și a principalelor aparate ce vor fi achiziționate în vederea dotării cabinetelor ambulatorii.
Scopul proiectului este îmbunătățirea accesibilității la servicii medicale de bază ambulatorii, prespitalicești și spitalicești primare, prin diagnosticarea și urmărirea patologilor primare.
Cinci noi specialități medicale au contribuit la câștigarea unui punctaj ce a clasat spitalul din Miercurea Ciuc pe primele locuri, alături de spitalul din Târgu Mureș: cabinet de interogare dispozitive cardiace implantabile, cabinet de recuperare medicină fizică și balneologie, nutriție și dietetică, postanestezie și terapie intensivă, laborator de biochimie analitică și laborator de genetică medicală.
Valoarea totală a proiectului este de peste 14 milioane de lei, prin investiție urmărindu-se dotarea a cel puțin 30 de ambulatorii/unități medicale publice sau a altor structuri publice care furnizează asistență medicală ambulatorie.
Beneficiile proiectului sunt dotarea cu aparatură și mobilier a ambulatoriilor care va rezulta la o creștere a adresabilității pacienților, nefiind necesară trimiterea pacienților către alte unități sanitare pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor de care suferă aceștia.
Vor fi achiziționate mai multe aparate printre care Aparat de radiografie CBCT, Aparat de Cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC), aparat electrocardiogramă adult, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, ecograf staționar, ecograf portabil, și o paletă de terapii robotizate pentru reabilitarea copiilor care suferă de boli neuromusculare congenitale sau dobândite.
Durata de implementare a proiectului este de 14 luni, până la 30 noiembrie 2024.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy