Istoria se repetă: Au trecut 25 de ani de la ritualul păgân al maghiarilor în cimitirul Valea Uzului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Poporul român s-a născut și s-a menținut de-a lungul anilor doar prin jertfă. Sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii noștri pentru supraviețuirea, demnitatea și înflorirea neamului românesc nu aparțin doar trecutului. Se pare că românii sunt sortiți să lupte pentru aceste nevoi elementare făuririi oricărui neam, în mod continuu, chiar și astăzi, când pare că lumea civilizată este condusă și ghidată de principii democratice, iar drepturile și bunurile nu ar mai trebui apărate cu parul, ci pornirile cotropitoare ar trebui înăbușite din fașă de legi.

Situația din Cimitirul Internațional al Eroilor – Valea Uzului este edificatoare în acest sens. Interesele meschine ale unor politicieni, tupeul care de prin băț a celor mulți – spălați pe creier și egoismul unor persoane pe fruntea cărora scrie ”TRĂDARE”, au format un trio nefast ce dăinuie, parcă, neobosit de zeci de ani și până în prezent cu scopul de a nimici tot ce este românesc.

Să nu vi se pară nimic exagerat din ceea ce am spus pentru că, iată, problema legată de cimitirul din Valea Uzului a izbucnit cu 25 de ani în urmă și mocnește de atunci. Că să vă faceți o imagine de ansamblu despre gravitatea situației și despre nociva încăpățânare a unor etnici maghiari melancolici după vremurile ocupației austro-ungare a teritoriilor românești, un articol apărut în acea perioadă în presa românescă prezintă un caz sinistru ca pe un ”Ritual păgân într-un cimitir din România”.

La 30 august 1994, românii aflau că 100 de cruci purtând nume românești alate într-un cimitir al eroilor, au fost smulse, și probabil, arse sau îngropate în cadrul unui ritual organizat de UDMR, bisericile romano-catolică și protestantă și ”veteranii luptători pentru apărarea pământului sfânt al patriei maghiare”. Ne putem imagina fervoarea acestor profanatori de morminte, care se furișează noaptea ori năvălesc ziua în cimitir, aleg crucile pe care sunt trecute nume românești, le aruncă într-o groapă, și probabil, ținându-se de umeri, ca într-un dans ritualic, asistă la îngroparea ori la arderea lor. […] .

 

Observați analogia faptelor ”distinșilor” etnici maghiari? Ce s-a schimbat din 1994 până în prezentul 2019? Nimic, poate afară de faptul că acum au avut la dispoziție saci de plastic și nu s-au mai chinuit să distrugă crucile, acestea noi fiind construite din ciment. Este evidentă principala trăsătură de caracter a acestui neam venetic pe pământurile românești, care în loc să mulțumească pentru ospitalitatea și buna înțelegere a stăpânilor acestor meleaguri – românii, renumiți pentru frumoasa trăsătură de caracter, mușcă mișelește, provoacă, face pagube și deranj și apoi o face pe victima.

Din păcate, dorința acerbă de cotropire a teritoriilor și invidia că alții au ce ei își doresc ce le curgea odinioară prin vene înaintașilor maghiarilor nu s-a diluat în timp mai mult de-un strop. Asta nu o zic eu de la mine, ci o dovedesc cu fapte urmașii de azi.

Cu amărăciune, trebuie remarcată și atitudinea deficientă a clasei politice românești, și cea de atunci și cea din prezent care, parcă, face abstracție de realitățile grave care se petrec sub nasul ei și în țara pe care cică o conduce și o administrează. Starea asta zombificată, inertă în care se află autoritățile statului român competente în a suprima fărădelegile indiferent cui, nu fac decât să încurajeze astfel de acte antiromânești și se le dea un caracter perpetuu. Aici se încadrează cei în care zace egoismul pentru comoditatea personală, și îi însemnează pe frunte cu majuscule de ”TRĂDĂTORI”.

Oricum, o expresie cunoscută spune așa: Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii. De aici, înțelegem limpede că oricât de multă presiune ar pune unii pe noi, românii, pentru a ne lăsa călcați în picioare, la propriu și la figurat, nu vor reuși. Oamenii înțelepți știu că furia, mai ales cea nedreaptă, consumă și macină tocmai pe cei care o folosesc.

În concluzie, românii or fi mai molcomi, mai delăsători, dar nu până la sfârșit și au și dreptul și obligația de a se apăra. Iar maghiarii din România ar fi mai câștigați dacă ar înlocui melancolia vremurilor demult apuse – care oricum nu le fac cinste – cu bucuria de a trăi în liniște și pace alături de noi.

Dacă maghiarii, în special liderii politici, ar iubi cu adevărat principiile europene, pe care le tot invocă la fiecare ocazie, și chiar și-ar dori ca ele să funcționeze ar lăsa umbrele trecutului în trecut și s-ar ancora în realitatea zilelor noastre, în care, de altfel, nu o duc rău deloc.

Viorela Gherasim

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy