ISU Harghita: Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore (28 mai 2024)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri (28.05.2024), salvatorii harghiteni au gestionat 7 situații de urgență, dintre care 5 misiuni ale echipajelor de paramedici SMURD pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 5 persoane adulte aflate în dificultate.

De asemenea, pompierii militari și civili din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița și SVSU Toplița au acționat pentru localizarea și stingerea unei arderi necontrolate de vegetație uscată, în apropierea municipiului Toplița, unde a fost afectată o suprafață de circa 30 ha și au gestionat cu promptitudine o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma producerii unui scurtcircuit electric, în municipiul Gheorgheni.

În ceea ce privește avertizarea populației, au fost transmise 2 mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, în urma semnalării prezenței animalelor periculoase (urși), în localitatea Brădești.

Atenționarea meteorologică Cod Galben, ce vizează averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină, a fost prelungită până astăzi, la ora 23:00.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.

Având în vedere că județul nostru rămâne în continuare sub incidența prognozei de instabilitate atmosferică, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile.

Respectați recomandările noastre și luați măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere care să faciliteze evacuarea normală a apei.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu traversați râurile prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

Închideți toate ferestrele locuinţei.

Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

În continuare, echipajele operative rămân la datorie pentru gestionarea cu eficiență a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

NU UITAȚI! Informați-vă și fiți pregătiți în legătură cu modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și descărcarea aplicației DSU pentru mobil.                                                                              

   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy