Laszlo Tokes a cerut protecţie internaţională şi protecţia Ungariei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Eurodeputatul Tokes Laszlo îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să îşi revizuiască hotărârea privind retragerea ordinului “Steaua României”. Tokes a anunţat că a cerut protecţie internaţională Ungariei.

“Am înaintat o plângere prealabilă către Klaus Iohannis să revizuiască hotărârea lui privind retragerea distincţiei mele. Avem argumentele noastre concrete. De exemplu, ordinul poate fi retras pe baza unor fapte comise. Eu nu am comis niciun fapt care contravine decorării mele cu Steaua României şi pentru ceea ce am fost decorat, rolul meu din revoluţia din 1989, acesta nu poate fi contestat”, a declarat eurodeputatul Laszlo Tokes.

Tribunalul Bucureşti a refuzat plângerea pe care Tokes a depus-o împotriva colonelului Filip Teodorescu, unul dintre foştii conducători ai Securităţii, şi Ioan Talpeş, fost director al SIE. Potrivit lui Tokes cei doi l-au numit  trădător de ţară şi spion străin într-o emisiune la Antena 3.

“Eu cred că acest fapt face parte din acel proces de demolare a lui Laszlo Tokes, vor să facă din mine din erou al României, cum m-a numit Iliescu, un trădător de ţară. Se face de 26 de ani”, a spus Tokes.

Pentru că se simte ameninţat, Tokes a cerut protecţie internaţională şi protecţie Ungariei, într-o declaraţie politică, la Budapesta, în cadrul forumului reprezentanţilor maghiari din Bazinul Carpatic.

“Dacă mă simt ameninţat? Da! Cum să nu?!? Dacă cineva poate fi numit trădător de ţară, chiar în mod legitim, de Tribunalul Bucureşti? Dumneavoastră aţi sta de vorbă cu un trădător de ţară? Aş mai avea dreptul să reprezint ungurii mei la Bruxelles? Mă revoltă nespus de mult şi de aceea cer această protecţie personală, prin atragerea atenţiei asupra acestui caz scandalos. Refuz cu hotărâre această calomnie curată. Nu poţi să te simţi sigur într-o societate în care un cetăţean, care pentru identitatea lui etnică, poate fi calomniat în aşa fel. Azi mâine, vin la mine acasă şi fac percheziţie, dacă aş fi trădător de ţară şi spion. De aceea ţin să mă apăr şi eu”, a spus Tokes.

El s-a adresat Ungariei, la această întrunire, aşa cum în mod public a cerut protecţia Ungariei pentru ungurii de peste hotare, în 2013, la Tuşnad Băi.
“Acolo am cerut instituţionalizarea unei protecţii a Ungariei, tip Austria-Italia, să ne acorde sprijin Ungaria, conform de altfel Tratatului de bază româno-ungar care reglementează relaţiile româno-ungare. Conform normelor europene, este vorba de o protecţie care se acordă de fiecare ţară, de exemplu România către minoritarii săi din ţările vecine. La aceasta m-am referit. În mod similar mă adresez organelor competente să ne acorde protecţie atât comunităţii, cât şi mie, personal. Am ridicat această problemă de mai multe ori şi în Parlamentul European’, a mai precizat Tokes.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy