Mai multe clădiri reprezentative din Harghita vor fi iluminate în roșu, de Ziua Europeană 112

0

Articol disponibil în: Română

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), alături de instituții publice și companii private, continuă și în acest an tradiția de iluminare în roșu a unor clădiri emblematice din Capitală și din țară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112 și aniversării a 20 de ani de la operaționalizarea 112 în România.

Peste 90 de clădiri ale autorităților publice centrale și locale, inclusiv turnul de comunicații al STS, instituții de cultură și obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate pe 11 februarie 2024, începând cu ora 18:00, în culoarea roșie, reprezentativă pentru Serviciul de urgență 112.

În Harghita, vor fi iluminate următoarele clădiri: Primăria municipiului Miercurea-Ciuc, Casa de Cultură a Sindicatelor Miercurea-Ciuc, Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc

STS și partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate și responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgență – asigură că resursele de intervenție sunt direcționate în cel mai scurt timp posibil către o urgență reală.

Biroul de Presă al STS

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy