Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal de la Miercurea-Ciuc dintre FC Dinamo București și F.K. Csikszereda

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Luni, 27 mai a.c. începând cu orele 20:00, cu ocazia disputării, pe Stadionul Municipial din Miercurea Ciuc, a meciului de fotbal dintre echipele: FC Dinamo București și F.K. Csikszereda, echipaje din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe timpul desfășurării meciului de fotbal, jandarmii se vor afla în imediata apropiere a arenei sportive pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranţă. Echipele de dialog din cadrul Jandarmeriei vor fi pregătite pentru a comunica direct cu participanţii în vederea înlăturării oricăror riscuri care ar putea afecta ordinea şi siguranţa publică și pentru a acorda sprijin, la nevoie.

Echipajele de jandarmi vor fi dimensionate gradual, în funcţie de numărul suporterilor care vor participa la această competiție sportivă pentru a asigura un climat optim de siguranță pentru desfăşurarea meciului.

Încercarea persoanelor aflate sub interdicția participării la meciurile de fotbal de a intra în incinta arenei sportive, constituie infracțiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție, contractată de organizator.

Conform legislației în vigoare, se interzice introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, deținerea sau folosirea materialelor pirotehnice. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violenţă.

Recomandăm suporterilor:
• să adopte spiritul de fairplay și în tribune,
• să respecte indicațiile organizatorilor și ale oamenilor legii, indicații menite să-i protejeze,
• să nu se implice în acte care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente,
• în cazul apariției unor fapte ce pot tulbura ordinea publică să nu se implice, ci să semnaleze aceste aspecte colegilor noștri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy