Orban Victor zice una, Markó Béla zice alta

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Din cauza situaţiei dificile în care se află în momentul de faţă Europa, cele mai dezbătute teme sunt terorismul şi Brexitul. Europa trăieşte în frică, într-o săptămână au avut loc patru atacuri teroriste în Europa, ceea ce înseamnă că nimeni nu mai este în siguranţă.

Orban Viktor este de părere că pentru siguranţa Europei este nevoie de a crea state naţionale. Statul naţional reprezintă un stat în care compoziţia populaţiei este omogenă din punct de vedere etnic. Prin crearea statelor naţionale ţările ar fi într-o siguranţă mai mare, după opinia lui Orban Viktor.
România este un stat naţional, însă legile permit minorităţilor să se diferenţieze prin cultură, istorie şi etnie. Pe cealaltă parte Markó Béla a vorbit despre această temă la Tabăra UE, organizată de UDMR.  El este de părere că a crea un stat naţional echilibrat după modelul propus de premierul Ungariei, Orban Viktor, este aproape imposibil. În ţările din estul Europei trăiesc multe minorităţi. Deşi prin acest model ţările ar fi într-o siguranţă mai mare, modelul de stat naţional ar fi împotriva maghiarilor din România. “Dacă creăm un model, va fi preluat şi în alte ţări”- a confirmat Markó Béla.

Markó Béla a mai vorbit şi despre faptul Europa devine din ce în ce mai imprevizibilă și prin crearea statelor naţionale, europenii nu vor urî doar teroriştii, ci şi alţi străini care lucrează în mod legal în ţara lor,cum ar fi românii şi maghiarii care pleacă în  număr mare în străinătate.

Nu știu ce mai înțeleg maghiarii sau românii după ce discursurile lui Orban Victor si Markó Béla se contrazic în esența lor dar se vede cu ochiul liber că frământările din zona politică maghiară sunt din ce în ce mai intense.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy