„Periplu virtual în localităţile judeţului” – proiect iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”
Articol disponibil în:
Magyar
Română

Rezultatele programului din primul an al implementării vor fi aduse în atenţia publicului local prin evenimente organizate în localităţile participante în cadrul Zilelor Ţinutului Secuiesc. Evenimentele locale vor fi organizate prin implicarea bibliotecilor locale participante în program şi biblioteca judeţeană.
Detalii:
În cadrul evenimentelor va fi prezentată în localităţile participante în program o expoziţie virtuală, legată de activitatea etnografului Domokos Pál Péter. Expoziţia virtuală a bibliotecii judeţene este accesibilă online, cu ajutorul unei aplicaţii de realitate augmentată.
Scopul programului este aducerea în atenţia comunităţilor locale a valorilor specifice localităţilor din regiunea noastră, precum şi cunoaşterea reciprocă a valorilor din alte localităţi ale regiunii.
Astfel, cu coordonarea bibliotecii judeţene vor avea loc în cele 10 localităţi participante în program prelegeri şi prezentări însoţite de imagini, cu scopul promovării valorilor culturale şi naturale regional-locale, aprofundarea cunoştinţelor despre regiune în rândul comunităţilor locale:
Tema prezentărilor:
Viaţa femeilor la începutul secolului 20 – prezentare însoţită de imagini. Sándor Edit, bibliotecara comunei Sândominic evocă momente din viaţa cotidiană a femeilor din localitate de la începutul secolului 20, însoţită de proiecţie de fotografii. Prezentarea va avea loc în trei localităţi: Sânmartin, Sânsimion, Păuleni-Ciuc.
Momente din istoria localităţilor bazinului Casinului şi tradiţiile locale – prezentare însoţită de imagini. Prezentarea lui András Ignác, istoric şi etnograf, va avea loc în patru localităţi: Remetea, Lăzarea, Lunca de Jos şi Miercurea Ciuc.
Mihók Edit, bibliotecara comunei Lunca de Jos, este preocupată de istoria locală şi cercetarea tradiţiilor locale din Ghimeş, va vorbi în prelegerea sa însoţită de imagini despre tradiţiile locale, în trei localităţi din zona Odorhei: Lueta, Şimoneşti, Vlăhiţa.