POLIŢIŞTII AU FOST ÎN SERVICIUL COMUNITĂŢII ŞI LA CUMPĂNA DINTRE ANI

0

Articol disponibil în: Română

Poliţiştii harghiteni au început anul nou, aşa cum au încheiat anul trecut, LA DATORIE, pentru sărbători în linişte şi siguranţă

În judeţul Harghita, în noaptea de Revelion şi în primele zile din 2016, nu a fost înregistrat nici un eveniment deosebit de grav, iar trecerea dintre ani s-a petrecut în condiţii de ordine, linişte şi siguranţă

În ultima zi a anului 2015 şi în primele 3 din ianuarie 2016, în afara activităţilor profesionale curente, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost organizate şi desfăşurate acţiuni specifice de sezon, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea comunităţii şi să tulbure armonia, tihna şi legalitatea petrecerii Sărbătorilor.

Astfel, în timpul misiunilor executate, poliţiştii au acţionat pentru menţinerea unui climat optim de ordine, linişte şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate, cu un aflux mare de cetăţeni autohtoni sau turişti, au răspuns prompt la diversele solicitări ale cetăţenilor şi au asigurat fluidizarea traficului rutier, fiind prezenţi în toate locurile în care s-a impus acest lucru din punct de vedere al situaţiei operative.

În ultima zi a anului 2015, în cadrul Planului Naţional de Acţiune „FOC DE ARTIFICII 2015/2016”, pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc poliţiştii l-au identificat pe G.J. de 44 de ani, din localitate, de la care au ridicat în vederea confiscării 250 de petarde, iar la Corund, de la G.J. de 40 de ani, localnic, au fost ridicate alte încă 450 de petarde şi jerbe, deţinute ilicit şi oferite spre comercializare, pe numele celor doi fiind întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice fără drept pentru care, la finalizarea cercetărilor, vor fi propuse soluţii legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Şi în această perioadă tot domeniul circulaţiei rutiere a fost cel în care s-au înregistrat cele mai multe evenimente, dar fără urmări foarte grave şi cel mai important – fără pierderi de vieţi omeneşti.

Printre cele constatate, îi amintim pe T.I.C. de 46 de ani, din municipiul Târgu Mureş, care nu i-a acordat prioritate şi l-a acroşat cu autoturismul, la Cristuru Secuiesc, pe biciclistul B.D. de 70 de ani, localnic, rănindu-l uşor, pe G.A. de 26 de ani, din comuna Sâncrăieni, care s-a autoaccidentat uşor şi a provocat rănirea pasagerei B.B. de 22 de ani, consăteana sa, după ce s-a răsturnat cu autoturismul în şanţ către Sântimbru Băi, având 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe V.R. de 27 de ani, din Ungaria, care s-a tamponat cu autoturismul pe care îl conducea de parapeţii metalici de pe marginea D.N. 13A, între Vlăhiţa şi Odorheiu Secuiesc, pe fondul neadaptării vitezei în curbă, din cauza căreia conaţionala sa C.L.C. de 21 de ani a fost rănită uşor, pe F.I. de 25 de ani, din comuna Avrămeşti, depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Kriza Janos din oraşul Cristuru Secuiesc, fără să fie posesor de permis de conducere, pe S.R. de 24 de ani, din Cristuru Secuiesc, depistat de poliţişti pe strada Fabricii din localitate, în timp ce conducea un autoturism cu autorizaţia provizorie de circulaţie expirată, pe G.S. de 22 de ani, din comuna Atid, care în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 13, spre satul Cuşmed, nu a adaptat viteza, a derapat şi s-a răsturnat în şanţ, provocând rănirea uşoară a pasagerilor G.S. de 24 de ani, G.M. de 42 de ani şi G.M.R. de 8 ani, precum şi pe J.J. de 38 de ani, din Ungaria, care a pătruns cu autoturismul într-o intersecţie din Miercurea-Ciuc fără să acorde prioritate unui autoturism condus de S.E. de 19 ani, localnic, proiectându-l într-un stâlp de iluminat public, pe care l-a rupt.

Cu excepţia ultimului caz, din care au rezultat doar pagube materiale, fiind luată măsura sancţionării contravenţionale şi cea complementară de reţinere a permisului de conducere, în toate celelalte situaţii sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor descrise, pentru care vor fi propuse soluţii legale prin Parchetele de pe lângă Judecătoriile competente.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita vă transmit LA MULŢI ANI, vă doresc un 2016 plin de reuşite, în pace, linişte şi siguranţă şi vă asigură de întreaga disponibilitate şi implicare profesională pentru realizarea unui climat optim de convieţuire socială, potrivit competenţelor ce le revin, de-a lungul întregului an şi în continuare.

Sursa IPJ Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy