Polițiștii rutieri din Harghita și Covasna, acțiune comună cu radare pe DE 578

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 3 mai a.c., între orele 09⁰⁰-13⁰⁰, polițiștii rutieri din Harghita și Covasna au acționat cu radare dispuse în sistem cascadă pe drumul european 578 (DN 12), pentru a combate nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost folosite trei pistoale radar și trei radare montate pe autospecialele de poliție.

„În timpul acestei acțiuni, polițiștii au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale, din care 127 pentru depășirea limitei de viteză. De asemenea, au fost reținute trei permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare. În cazul a trei șoferi, pe lângă sancţiunea contravenţională, s-a luat și măsura complementară a reţinerii permisului de conducere. Șoferii opriți în trafic au fost testați și cu aparatul alcooltest, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de aproape 80.000 de lei.”, a informat IPJ Harghita.

Sursa citată a menționat că nerespectarea regulilor de circulație, în special depășirea limitei de viteză, este una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în ciuda eforturilor depuse de polițiști pentru reducerea numărului și gravității acestora.

******

La aceeași dată, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Odorheiu Secuiesc, a depistat un bărbat de 52 de ani, care a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Bărbatul, domiciliat în Odorheiu Secuiesc, a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy