Pompierii harghiteni, în sprijinul populației

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Încă de la intrarea în vigoare a prognozelor emise de meteorologi, pompierii salvatori au fost la datorie, în sprijinul autorităților și al cetățenilor, pentru limitarea și înlăturarea efectelor.

Astfel, în ultimele 24 de ore (08.07.2024), fenomenele hidrometeorologice au produs efecte în municipiul Toplița, unde pompierii militari și civili ai Gărzilor de Intervenție nr. 1 Gheorgheni, nr. 2 Toplița, SVSU Toplița și Borsec, sprijiniți de colegi din cadrul ISU Mureș, au intervenit pentru evacuarea apei din 3 case, 7 pivnițe/subsoluri, 1 garaj și 40 de curți inundate în urma precipitațiilor abundente. Totodată, pompierii au mai acționat și pentru stingerea unui incendiu izbucnit, din cauza unui trăsnet, la o casă aflată în construcție, fiind afectat acoperișul acesteia, pe o suprafață de circa 250 mp.

Important de menționat este că nu au fost persoane rănite sau pagube materiale însemnate.

De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor care să pună în pericol vieți și bunuri, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 4 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind manifestarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase.

La acest moment, pompierii harghiteni se află în teren și intervin pentru înlăturarea efectelor survenite ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice.

Salvatorii harghiteni rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este permanent monitorizată la nivelul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE     

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy