Prefectul a atacat în instanţă toate memorandumurile pentru autonomie; 38 au fost anulate, 3 se află pe rol

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Prefectul Harghitei a atacat în instanţă toate memorandumurile pentru autonomie adoptate de consiliile locale, majoritatea fiind anulate de instanţă, iar trei dintre ele aflându-se pe rolul Tribunalului Harghita.

Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului, 41 de consilii locale din Harghita au adoptat, începând cu 2014, memorandumuri adresate Guvernului şi Parlamentului României, prin care solicitau organizarea unui referendum în vederea înfiinţării unei regiuni autonome denumite ”Ţinutul Secuiesc”, cu statut propriu şi cu limba maghiară recunoscută ca oficială.

Toate cele 41 de hotărâri ale consiliilor locale au fost atacate în instanţa de contencios administrativ de prefectul judeţului, Adrian Jean Andrei, în 38 dintre cazuri documentele fiind anulate definitiv, iar în trei cazuri procesele afându-se încă pe rolul Tribunalului Harghita.

Prefectul Harghita a declarat presei că aceste demesuri încalcă legile şi Constituţia României, fapt demonstrat şi de magistraţii Tribunalului Harghita sau cei ai Curţii de Apel Mureş.

Aceste demersuri, evidenţiate în actele administrative ale autorităţilor publice locale, încalcă legile şi Constituţia României, iar în cazul în care vor mai apărea astfel de hotărâri ale consiliilor locale, acestea vor avea aceeaşi soartă de a fi atacate în instanţă. Faptul că toate acţiunile prefectului ce vizează această problematică au fost admise de instanţă denotă încălcarea legilor şi a Constituţiei, a afirmat prefectul Adrian Jean Andrei.

În motivările trimise instanţei de Instituţia Prefectului Harghitei se arată că prin solicitarea creării „unei regiuni administrative numite ţinutul secuiesc” este încălcată Constituţia României, care consfinţeşte că teritoriul ţării este organizat administrativ în comune, oraşe şi judeţe.

De asemenea, se consideră ca fiind neconstituţională şi solicitarea recunoaşterii limbii minorităţii naţionale ca limbă oficială a statului, întrucât contravine prevederilor articolului 13 din Constituţie: „În România, limba oficială este limba română”. În motivare se face referire şi la decizia Consiliului Legislativ, care a avizat negativ proiectul de lege privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, apreciind că propunerea legislativă contravine, în ansamblul ei, normelor şi principiilor constituţionale, ordinii juridice interne, legislaţiei comunitare şi dreptului internaţional”.

În documentele admise de instanţă se mai arată că „problema înfiinţării unei alte unităţi administrativ-teritoriale decât cele reglementate de Constituţie nu poate fi pusă în discuţie în cadrul unui referendum local, ci numai în cadrul unui referendum organizat, în condiţiile legii fundamentale, pentru revizuirea Constituţiei sau, eventual, a unui referendum naţional în condiţiile art. 11 din legea nr. 3/2000, de către preşedintele României, cu consultarea Parlamentului”.

Sursa: punctul.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy